Are şi postul rostul lui

O fi lunga ziua de post, darămite saptamana de post, dar parca si fara ea sarbatorile nu mai au acelasi rost.
Nu sunt o persoana conservatoare cand vine vorba despre religie; dovada sta si faptul ca nu m-am spovedit niciodata. Iar acum multi o sa spuna: pacatosule! insa nu sunt chiar asa. In religie cred, deci sunt oarecum credincios, si nu vad de ce n-as fi din moment ce religia nu te invatat nimic de rau.

In trecut, obisnuiam sa tin cateva zile de post inaintea Craciunului, ori a Pastelui. Plecam de la ideea ca ar trebui sa tin post o saptamana, dar nu prea-mi iesea.
De mai bine de patru ani, n-am mai reusit sa tin nici macar o zi. Nu ma mai pot abtine de la degusta o piftiuta, un caltabos, o tobita, un carnacior, ori din cozonaci, mai ales cand ii vad gata scosi din cuptor, aburind.

Acum nu stiu daca e doar in capul meu, dar parca altadata era altceva. Eram oprit din a degusta toate bunatatiile din bucatarie pana in urmatoarea zi. Ca ar fi fost o zi, nu era nimic. Dar, uneori trebuia sa astept mai mult si asteptarea convergea cu momentele in care trebuia sa gust o bucata buna de sorici cu sare.
Si asteptam, iar cand venea ziua Craciunului, pentru stomacul meu totul se transforma in festin- simtind ca intr-adevar e sarbatoare.

Acum, zilele trec de parca ar fi lipite. Parca inainte mancarea avea alt gust. Parca „bunătăţile” erau cu adevarat bune.

Probabil ca e si ideea fructului oprit…