Skip to content

La mulţi ani unui „nezburător”

Iulie 21, 2011

În 2008 îmi plăcea atât de mult să paginez chestii, încât am ajuns să paginez ceea ce în momentul de faţă a ajuns să fie Jurnal de Papagal. La momentul respectiv nu-mi propuneam redactarea continuă de texte haioase, cu atât mai puţin să-mi aştern gândurile într-un mediu vast. Dar, cursul anilor a schimbat aşteptări, aducându-mă, iată, în faţă celor trei ani în care am scris atât texte haioase cât şi gânduri proprii.

Nu ştiu cât de bine le-am făcut pe amândouă. Nu ştiu, iar nu-mi pasă. Ceea ce ştiu cu adevărat este că ambele m-au ajutat pe mine în general, şi doar pe mine- în special.
Ce lucruri rele mi-au adus trei ani de blogging? Simplu: o durere groaznică de spate.

Am avut cititori; atât aprecierile, cât şi criticile, m-au ajutat să continui, însă nu plâng lipsă lor după ultimele modificări.
Blogul nu are niciun scop. La fel că stăpânul lui. Mi-am propus în ultimii ani să rup un zâmbet oamenilor, însă de multe ori mă îndepărtez de acest scop.

Îmi place doar să râd, şi să râd „frumos”.

În rest, pot spune că jurnalul ăsta are atât de mulţi ani, încât i-aş putea bandajă o mână şi l-aş putea trimite la cerşit.

2 comentarii leave one →
  1. Gaza:d permalink
    Iulie 22, 2011 4:25 am

    Laaaaaaaaaaaaa multiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii aniiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!!!!!!!!!!!!!!!!! :*

  2. suntjos permalink
    Iulie 25, 2011 10:58 pm

    Mulțam fain! >:D<

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: