Skip to content

Şefii şi hoardele de tâmpiţi

Noiembrie 11, 2010

„Scopul individului nu este altul decât punerea în valoare a potenţialului propriu”

Sefii si munca in echipa au fost lasate pe pamant pentru a creea nervi si peri albi in detrimentul productivitatii.
Nu stiu cum sunt altii, dar eu cand ma gandesc la drumul creativitiatii mele, din intersectia junetii pana la stopul in care scriu aceste randuri imi dau seama ca, adunate, momentele in care am realizat cu adevarat ceva au fost acelea cand am muncit singur.

Poate ca in cazul de fata pot fi considerat oarecum un soarece de biblioteca, ori, conform horoscopului, un berbec impetuos ce se strecoara cu crestetul in categoria unor „elite”- autointitulate- increzatoare in ideea ca doar munca lor, unica de altfel, are valoare.

Fara bancuri proaste, lucrurile realizate prin propriile puteri ar trebui sa atraga o mai mare satisfactie de sine, o capacitate sporita de recunoastere a greselior si o delimitare clara a ceea ce poti si ceea ce nu poti face.
In momentul in care, un numar semnificativ de tampiti de oameni se strang pentru a conlucra impreuna spre realizarea unui obiectiv- care de cele mai multe ori nu atinge viziunea idealului pentru cel putin unul dintre ei, daramite al tuturora- atunci e rost de taraboi.

Dupa cum ma exemplificam pe mine, oamenii, sau hai, unii dintre ei, au prostul obicei de a nu considera valabila munca altora, crezand ca intr-o echipa doar „ei” au oferit ideile supreme spre o adevarata cale de urmat pentru iesirea din problema. Apoi ar trebui sa ne gandim si la zicala cu bârna din ochii altora.

Hoarda asta de tampiti de oameni poate fi controlata, indrumata, si stapanita- in foarte putine cazuri- de un sef.
El e impaciuitorul dar si suparaciosul; el e cel ce-ti da liber, dar si ce-l ce te anunta ca, uneori, duminica trebuie sa te prezinti negresit la serviciu. Intr-o organizatie, seful trebuie sa fie liantul dintre conducere si plebe.
Deci, mi se pare firesc sa observam ca seful are si avantaje, dar si dezavantaje.

Eu recunosc! nu cred ca as putea fi sef. Am incercat sa-mi asum responsabilitatile unuia in diferite momente, mai mult sau mai putin potrivite acestui statut. M-am „confruntat” cu situatia asocierii imaginii mele cu cea a unei elite, dar si cu magulirile celor din jur- lucruri pe care nu le pot distinge a fi avantaje ori dezavantaje.
Insa, m-am izbit de cele mai multe ori de incapacitatea indivizilor de a duce lucrurile la bun sfarsit, ca sa nu o numesc prostie; prostia celor din jur.
In astfel de timpuri, ce am facut? N-am suportat sa vad ca oamenii- atunci cand trebuie sa fie buni de ceva- nu sunt buni de nimic, si m-am apucat frumusel din a le prelua sarcinile, muncind in locul lor. Un lucrur de neacceptat in tagma sefilor.

De chestia asta nu m-am descotorosit nici azi. Atunci cand un tampit se chinuie in zadar in a intreprinde ceva, il dau la o parte si ma apuc eu de munca. Deci tot sa ai un sef ca mine.

Facand astfel de lucruri ajungem la concluzia ca seful, nu mai e sef. Normal, un sef nu poate fi si muncitor? (atat la propriu cat si la figurat).
Si aici apar paradigmele.
Fara un sef, echipa ajunge o barca ce navigheaza fara cârmă, o masina ce ruleaza cu 180 de km/h fara volan.

Astfel, pentru a nu intra in derizoriu, fiecare membru al echipei  ar trebui sa se gandeasca si automat sa fie de acord cu asta:
Cine face cea mai mare munca intr-o intreprindere, organizatie, echipa?
Tu! ca persoana unica, singulara, solitara.

Sursa citat.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: