Skip to content

Gânduri căcăcioase

Iulie 23, 2010

M-am scarpinat in crestetul capului precum un crestin cu putina minte. Aveam o dilema ingrozitoare pe care trebuia sa o rezolv cu prioritate, fix atunci cand eram beat. Altcandva nu mi-as fi batut mintea pentru lucruri atat de neimportante.

Ma seca o intrebare. Ma, cuvantul „cacat” e substantiv sau verb? Am disecat problema doar imaginativ, spunand ca e si una si alta. „Cacat” poate fi si substantiv masculin, dar si verb conjugat la perfect compus. A dracu limbă română!
Dilema s-a dus in closet imediat ce am dat peste „cursurile” de gramatica, din clasa a 5-a. Ele imi asigurau deja ideile afirmate mai sus.
Insa, ca exista si asa ceva, nu m-am dat batut de o simpla idee si de-un curs. Am cautat in dex-ul virtual. Iar aici am dat de ceva; lucruri noi pe care nu le stiam.

Spre exemplu, nu stiam ca termenul e derivat din italianul „cacare” (sec si eu), plus ca nu stiam de existenta unui „căcăfrică”, ce te pomeni ca e un substantiv masculin care descrie un om leneș; laș. Iar pe langa astea, nici nu cunosteam existenta unei ciori numite „căcău”.

Dubios mi-a parut termenul „cîcă”, fiind descris ca substantiv feminin. Ma gandesc, ca prostul, cum poate fi asimilat un substantiv feminin cu murdarul termen: „muci”- substantiv masculin?
De fel imi pare doar o discriminare crasa. „Cîcă”, fie ca se termina în ă, poate fi atribuit si unui barbat. Ba chiar aducand cu el mai mult dispret fata de cuvantul original. „Bă, Mariane, ce cîcă esti!”. Si l-as prefera inaintea termenului: „chitră”.

Intre timp, uite cate derivate:

căcăcios, adj. (fricos, care face pe el);
căcăfrică, s.m. (leneș; laș);
căcălău, s.n. (belșug, cantitate mare, grămadă);
căcănar, s.m. (latrinar);
căcănărie, s.f. (meseria de latrinar);
căcăniu, adj. (de culoarea frunzelor moarte);
căcărează, s.f. (excrement de oaie, capră, iepure, șobolan, cu formă caracteristică ovoidală), care presupune un anterior *căcărea (cf. it. cacherello) cu suf. -ză;
căcăreza, vb. (a defeca);
căcări, vb. (a avea diaree; a alinta);
căcărie, s.f. (toane, nazuri);
căcător, adj. (care provoacă diaree);
căcăstoare, s.f. (closet);
căcătură, s.f. (defecare);
căcău, s.m. (cioară albastră, Coracius garrula);
căcîcea, s.m. (căcăcios);
cîca, adj. și adv. (murdar, spurcat, cuvînt infantil);
cîcă, s.f. (muci, murdărie, femeie murdară).
Din rom. derivă bg. (po)kakam „a defeca” (Capidan, Raporturile, 233), și ngr. (sarak.) kakarandza „excrement” (Hoeg 123), pe care Meyer, Neugr. St., IV, 50, îl derivă eronat din it. cacare, cu suf. -anza.

Pont: Conform dictionarului, e aproape indicat sa folosesti in momentele critice, cuvantul „latrinar” in locul celui de „căcănar”. Astfel vei putea jigni pastrandu-ti statutul social, de om cult; fara a divaga in vreo „meserie de latrinar” neintentionată.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: