Skip to content

Fapte bune

Februarie 27, 2010

Observ in ziua de azi o rautate a oamenilor crescuta peste limita normala. De fapt mult peste limita normala, limita normala considerand-o ca ajungand nu la aplicarea agresiunii fata de semeni, violuri, crime sau alte mizerii faptuite de catre oamenii cu suflet pe doua picioare, ci lucuri marunte – precum invidie, barfa, ura, indiferenta.
Acum cateva zile vedeam din autobuz cum un individ zacea pe caldaramul din fata Muzeului Judetean, poate beat, poate mort, poat doar somnoros dar nici macar bagat in seama de vreunu trecator.
Oare s-a oprit cineva sa il intrebe pe cersetorul de la gura statiei de metrou, de ce a ajuns in halul ala? Chiar daca poate multi vor spune ca odata l-au „ajutat” financiar oferindu-i 2 lei, tot indiferenti sunt daca nu s-au aratat oarecum interesati de situatia lui.
Oare a intrebat cineva pe individa ce chestioneaza studentii Universitatii din Pitesti despre ziua in care se afla – de ce face asta, fara a-i raspunde doar simplu prin: sambata, luni sau miercuri?
Oare s-a oprit cineva sa schimbe doua vorbe cu un amarat, ce se „plimba” pe holurile spitalului, intr-un carut cu rotile, avand amblele picioare amputate de la genunchi in jos?
Oare a stat cineva mai mult de trei ore de joaca cu un copil dintr-un centru de plasament, dupa ce s-au impartit cadourile „umanitare”?
Cred ca asta e indiferenta…

Miercurea trecuta, asteaptam autubuzul in statia de la liceul Bratianu. Doi oameni in varsta, sot si sotie se apropie de o tanara si intreba puternic de numarul autobuzului care tocmai a trecut.
Ea le raspunde rapid, iar dupa ce le vede feţele se departeaza.
Initial nu am realizat de ce tipa a facut lucrul asta. Dupa cateva momente, batraneii probabil isi dau seama de reactia individei si simtindu-mi prezenta se apropie de mine.
La trecerea urmatorului autobuz, batranica ma intreaba care a fost numarul lui. Tocmai trecuse linia 19, ii spun dupa care le vad chipul amandurora si realizez de ce intrebau.
Erau orbi.
Ochii lor albi ce se pot observa atat de bine nefiind acoperiti de o pereche de ochelari, par infricosatori. Probabil din aceasta cauza reactia tipei cu care ei intrasera initial in contact a fost de respingere.
Situatia mi s-a parut si mie ciudata, mai mult fiind frapat de puterea cu care doi ochi albiti iti pot strapunge constiinta; gandul suferintei traite de catre persoana respectiva, suferinta urmata si cauzata de catre pierderea vederii facandu-te incapabil sa reactionezi in vreun fel.
Gandindu-te numai cat de greu este sa afli o veste adusa de catre un medic indiferent, ca intr-o zi iti vei pierde definitiv vederea. Observand pe fiecare zi cum capacitatile vizuale ti se diminueaza, dorindu-ti sa mai poti vedea pentru ultima oara culorile unui curcubeu, verdeata ierbii de primavara, culoarea cerului ori figura propriului tau copil – doar pentru a iti inmagazina imagini pe care dupa o perioada nu le vei mai putea vedea deloc.
O clipa in care totul devine relativ, in care totul se transforma in negru, o clipa dupa care esti condmanat sa „traiesti” doar cu amintiri.

M-am trezit din blocajul mental fara sa ma indepartez. Mi-am dat seama ca cei doi au nevoie de ajutor. I-am intrebat ce autobuz asteapta si am hotarat sa astept langa ei pana cand cei doi se vor urca in siguranta in mijlocul de transport.
Asteptatu 8-ul, pentru a ajunge in Trivale. Mi-au spus ca vor ajunge la Gara Sud (primul capatul de liniei al autobuzului) iar cand nu vor mai auzi zgomotul motorului isi vor da seama ca au ajuns la jumatea calatoriei lor.
Dupa ce autobuzul se va pune din nou in miscare, vor sti ca acesta se va indreptat spre al doilea capat al liniei, din Trivale, iar de acolo spre aparatmentul lor nu mai este mult de mers.
M-a coplesit totusi raspunsul lor ferm, negativ, cand m-am oferit sa ii ajut sa gaseasca autubuzul ce duce direct, fara vreo oprire, catre destinatia lor. El mi-a spus cu un zambet rupt ca oricum au prea mult timp, iar casa are acelasi miros, acelasi sunet…

Nu pareau bogati si nici prea fericiti. I-am intrebat cum de s-a ajuns aici. Tot el mi-a raspuns ca a ramas nevazator in urma unui accident de munca. Mi-a istorisit succint cele intamplate, pe un ton calm, rar, dar rostit cu putere.
Femeia ce ii sta alaturi la brat – a doua sotie, deoarece prima „nu a suportat să ma (n.n. să-l) invete cum sa „vad” din nou” – este nevazatoare de la varsta de 8 ani. „Am cunoscut-o in urma cu patru ani, si de atunci ma ajutat foarte mult” spune strangand si mai mult bratul ei.

– Nu mai e nici pic de zapada! rosteste mirata doamna
– Da !?!
– Sigur, trebuia sa se auda de la pasii nostri.
Mirat, a trebuit sa recunosc faptul ca pe straduta respectiva nu era nici pic de zapada, mai ales dupa ce domnul m-a pus sa-i confirm spusele ei.

Vezi! ti-am zis ca mi-e de mare ajutor!

Am asteptat cu ei schimband cateva vorbe, timp de alte cateva minute. La sosirea autobuzului m-am oferit sa-i conduc pana la Gara de Sud, dar m-au refuzat iarasi spunandu-mi: „Oi avea si tu alte treburi!”
I-am ajutat sa urce in siguranta in autobuz.
„Multumim din suflet, multumim ca ai stat cu noi. Multumim ca ai vorbit cu noi, nu des se intampla!”

La auzul multumirilor lor m-am simtit ca si cum as fi castigat potul cel mare. Parca aceste multumiri nu au fost cuvinte ci sageti ce au ajuns in locul unde toate „Multumesc-urile” ar trebui in mod normal sa ajunga.
E dureros intr-un fel, e magic, e diferit, cum poti primi un „multumesc” tocmai de la astfel de oameni. Cum tocmai astfel de persoane – care in mod normal, marginalizate fiind intr-un fel sau altul, ar trebui sa fie pline de indiferenta pentru toti din jur – reusesc sa se disocieze de atata rautate.
E ciudat cum „Multumesc-ul” lor ma umple de senzatia ca sunt inca om.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: