Skip to content

Şi iarăşi gândirea feminină

Ianuarie 26, 2010

Nu pot gandi ca o minte feminina, pentru ca probabil, din inversa chestie, Dumnezeu mi-a dat o gandire specific masculina. Probabil una redusa ce e drept, una ce uneori nu poate intelege cum poate gandi o femeie de rand.
In toata perioada in care am fost un slujitor al dreptatii pe acest pamant mocirlos, nu am putut intelege de ce unele femei rostesc numele unor barbati, persoanelor care nu au habar nici in cea mai mica masura despre indivizii respectivi.
De obicei, eu ca reprezentant unic al masculinitatii cartierului in care traiesc si a altor zece mile de inprejurimi, nu obisnuiesc sa spun intelocutorului meu, intr-un dialog, numele anumitor persoane pe care in mod sigur, interlocutorul nu le va cunoaste.
Se pot folosi sintagme precum: un coleg, un amic, un individ necunosc, pentru usurarea conversatiei, in locul numelor.

Inca din copilarie, m-am intalnit cu o astfel de chestie, pe care nu ma putut sa o suport.
Colega de gradinita, al carui nume il uit din motive tehnice, tinea cu tot dinadinsul sa imi explice cu lux de amanunte cum Virgil, amicul ei din grupa mijlocie o facea sa rada aratandu-i poze cu girafe portocalii.
Aveam sa aflu ca Virgil este chiar amicul ei din grupa mijlocie de abia dupa ce facusem o postdocumentare „elaborioasa” si nu dupa cum ea ar fi trebuit sa-mi spuna dinainte de  a-si incepe discursul. Că asa e logic nu!?! ca inainte de toate, sa se faca o sumara introducere a personajelor.
Am inteles-o pe respectiva, ca doar era si ea mica. Gradiniţă, ce sa-i ceri…

In scoala generala, o alta individa pe nume Ana (da da… de data asta amintirile incep sa-mi revenia) avea sa-mi spuna ca e de-a dreptul indraogstita de Serban.
Ehe… dragii mei, mult timp am crezut ca Serban, e un individ paros, cu lanturi de metal, ghiuluri si geaca de piele, si nu unul dintre membrii formatiei Animal X.
Am aflat asta prea tarziu, cand tocmai eram in liceu si nimic nu mai conta.
Am inteles-o pe respectiva, ca doar era si ea mica. Scoala generală, ce sa-i ceri…

In liceu, una dintre scumpele mele colege, aveau sa-mi dezvaluie in fiecare zi tocmai mie, cum un anume Claudiu a facut-o sa planga de ziua ei.
Deci, bun… cine e Claudiu? Nu am aflat din prima, am aflat dupa zece luni.
Am inteles-o pe respectiva, ca doar era si ea mica. Liceu, ce sa-i ceri…

Mai tarziu, cand serviciul este si el o chestie menita sa-ti ocupe timpul liber, o buna amica, ma racoleaza intr-o zi in incinta unui mall renumit din Pitesti. Unul din alea… unu’!
Si-mi spune:
– Auzi, hai sa-ti spun ce mi-a facut Vlad… deci marti dimineata cand m-am trezit, m-a sunat si sa vezi[…] Dar nu ti-am spus ca[…]
– Dar, cine e Vlad?
Aici ea se schimba la fata. Dupa doua secunde de rastimp imi spune:
– Un tip, nu-l stii tu oricum…

😐

One Comment leave one →
  1. Ianuarie 27, 2010 2:51 pm

    Asta ca asta, dar mai am o dilema….de ce toate femeile incep sa „autoplay-eze” despre ce li s-a intamplat lor, uitand total de tine. Pai ce barbatilor nu li se poate intmpla nimic? Probabil ca nu, dupa parerea lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: