Skip to content

Am avut o copilărie nefericită

Ianuarie 19, 2010

Nu stiu de unde vin diminutivele si conversia literelor, mult prea folosite in ziua de azi de catre indivizii „internetizati”. De ce trebuie oare sa iti transformi numele de Gigi in Gygel sau Gygică ori de Ramona in Ramonyka. O fi greu sa scrii cu „i” normal? Nu stiu…
Diminutivele m-au stresat din frageda pruncie. Iar in frageda pruncie ma consideram un om matur, folosirea lor considerand-o atunci, ca si acum, doar o lipsa de maturitate. Bine, diminutivele deseori sunt o marca lingivsitca a femeilor. Deoarece nu sunt echipat corespunzator pot gandi astfel in ceea ce priveste diminutivul.

Dar totusi nu despre asta voiam sa discut in prea inteligenul meu post.
De fapt, vreau sa afirm fara niciun fel de perdea ca am avut o copilarie nefericita.
Trebuie sa precizez ca la varsta de 9 ani, si cu mult inainte, unul dintre verii mei, al carui nume incepe cu Cr, avea prostul obicei de a ma maltrata.
Nu fizic, ci doar psihic! Metode doar de el stiute, ce se rasfrangeau intorcandu-mi personalitatea calma si suava ca un bumergan, intr-una ahtiata, enervanta si plina de dispret faţă de semeni si mult mai mult fata de el.
Asa ca la varsta de 9 ani am zis ca e timpul sa pun piciorul in prag, razbunandu-ma si pedepsindu-l intr-un fel pe misel. M-am gandit la multe, mai ales dupa ce am vazut seria „Singur acasa”, dar nu dispuneam de SDV-urile necesare pentru realizatea unor asemenea farse precum cele vazute la tv.

Într-un final am cazut la ideea ca un om nu poate fi niciodata mai nervos decat atunci cand ii este furat ceva.
Asa ca i-am furat o caseta pe care stiu ca el o iubea. Initial am furat-o doar pentru ca era verde si se distingea clar fata de restul casteleor ce-i umpleau lacasul special de sub casetofonul daciei lui 1300, uitand si abatandu-ma astfel de la misiunea mea, probabil si din cauza prezentei emotiilor, deoarece furam pentru prima data!

Caseta era a celor de la BUG Mafia, cred ca ori era o copie a unei casete originale, ori apartinea distinsilor domni mafioti, dintr-o perioada cand ei inca inregistrau in „studiouri de garsoniera”, deoarce calitatea pieselor era mai mult decat proasta.

Problema nu se punea asa. Mai ascultasem mafia, ba chiar in unele nopti nu puteam sa dorm din cauza versurilor unor melodii ce-mi puneau stapanire pe minte. Norocul meu, ca acum nu mi s-a mai intamplat, dar atunci inregistram totul ca un papagal, iar in prag de noapte toate inregistrarile incepeau sa-mi ruleze in cap.
Nu stiam poezii de Eminescu, dar stiam versuri de mafia.
Problema se punea ca trecusem la BUG Mafia necezunrat, si deci ma consideram deja avansat.
Deja invatasem injuraturi, deja jucam la alta clasa. Hai sa spunem cel putin in fata altor colegi de clasa, care nici macar nu stiau ce inseamna BUG.

Ascultam la casetofonul cu leduri pe langa boxe, (care de fapt, era o versiune mai veche, neavand leduri pe langa boxe, dar ca sa aveti un reper), al fratelui meu aproape toata ziua mafia. Ascultam incet chiar si cand nu erau parintii acasa, ba chiar imi lipeam urechea de boxe pentrua ca in cartierul meu o injuratura auzita de catre vecini ar fi constituit o rusine demna de spanzuratoare.
Mai tarziu am inceput sa ascult la casti. Din alea cu banderola metalica, ce iti prindeau al dracului de tare parul intre platbanda minuscula metalica si plasticul cu burete ce-ti acoperea urechile.

Trebuie sa amintesc faptul ca minunata caseta verzuie se deschidea cu melodia „Hoteluri” fiind continuata de „Pentru 98″, melodie ale carei versuri incepusem sa le fredonez involuntar pe strada, mai ales pasajul cu: ” zi-le Ciolo”.
Eh, era si „viata de borfas” din care am inteles cate ceva, „raid mafiot” unde nu stiam ce e aia engleza, „inc-o zi, inc-o poveste” cu „mafia adolescenta”.

Problema maxima, este ca nici in ziua de azi al meu var nu stie ca eu am fost autorul furtului, chiar si dupa nenumarate cercetari. Razbunarea o sa o „impac” de abia acum, dupa 12 ani.
Problema este ca, tot al meu var, recent a reusit sa se „recreeze” printr-un pustiulica, ce cred ca-i va semana izibitor. Trebuie doar! ca-i fi-su’…
Chiar la botez, o sa ii spun:
Ba, mai tii minte caseta aia verde cu mafia? Eh! eu ti-am furat-o martalogule! Cand aveam noua ani!
Intr-un fel ti-as multumi ca m-a cam influentat in mod semipozitiv, dar stii care e problema?

Eu o sa fiu ala care ii va da pantalonii jos lu’ fi-tu’! In amintirea vremurilor bune.

Si acum ceva mai nou

2 comentarii leave one →
  1. Ianuarie 27, 2010 10:42 pm

    Mama, casetofonu’ cu leduri. Cat de tare!
    Pfoai, ce mai pierdeam noptile pe el. Si mai aveam o chestie care semana cu o servieta si avea si pick-up la care ascultam si Parazitii.
    Intotdeauna pentru totdeauna!

  2. suntjos permalink
    Ianuarie 28, 2010 7:49 pm

    Stiu modelul de „servieta” despre care vorbesti. :))
    Nu am avut norocul de a detine unul, dar il stiu pe cel al unui amic de-al tatalui meu.
    Imi parea, ca si acum, o minunatie de „device”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: